Psoriazisul este o dermatozã cronicã, recurent inflamatorie, caracterizatã prin aparitia unor plãci bine circumscrise, eritematoase, de diferite dimensiuni, acoperite de obicei de scuame lamelare alb-sidefii, pluristratificate.
Leziunile sunt simetrice si sunt distribuite, cu predilectie, la nivelul scalpului, unghiilor, suprafetelor extensoare ale membrelor, regiunea ombilicalã si sacru. Pot fi însotite de simptome subiective, cum ar fi senzatie de arsurã sau prurit, care provoacã discomfort si afecteazã calitatea vietii. ( Psoriazisul este o patologie comunã, afectând aproximativ 1-3% din populaþie. Existã, însã, diferente în funcþie de rasã si mediul geografic: în nordul Europei, prevalenta poate ajunge la 4,8%, în timp ce în China se estimeazã o incidentã de 0,3%; un numãr foarte scãzut de cazuri se înregistreazã în rândul indienilor latin americani.
În România, boala afecteazã în jur de 2% din populatie. În ultimii zece ani, au fost fãcute progrese în ceea ce priveste etiologia psoriazisului. S-a demonstrat cã este o boalã inflamatorie, care afecteazã mai mult decât tegumentul. De asemenea, studii recente aratã o înaltã asociere între psoriazis si riscul maladiilor cardiovasculare. În placa psoriazicã, s-au identificat douã mecanisme: hiperproliferarea keratinocitelor si un infiltrat inflamator celular, în care predominã neutrofilele, factorul de necrozã tumoralã si limfocitele T. Fiecare dintre ele o poate declansa pe cealaltã, ducând, astfel, la un cerc vicios al hiperproliferãrii keratinocitelor si reactiei inflamatorii, nestiindu-se, totusi, care ar fi cea primarã.
Psoriazisul este, de asemenea, si o boalã cu componentã geneticã importantã, complexã, implicând o transmitere poligenicã. Clasificarea clinicã a psoriazisului cuprinde urmãtoarele forme: psoriazis vulgar sau eritrodermie psoriazicã si psoriazis pustulos generalizat Zumbush, palmoplantar Barber, pustuloza inelarã Bloch-Lapiere si acrodermatita cronicã persistenta Hallopeau. Existã si unele forme separate de psoriazis: indus de medicamente, inversat, gutat, daiper, seboreic, al unghiilor, artrita psoriazicã, sindrom Reiter. Manifestãrile clinice în psoriazis diferã foarte mult de la un pacient la altul. Leziunea primarã este eritematoasã si scuamoasã. Initial apar macule rosii, mici, net delimitate, acoperite de scuame sidefii.
Psoriazisul vulgar este cea mai comunã formã, reprezentând 65% dintre cazuri. Apare cu predilectie între 20 si 40 de ani, în mod egal la cele douã sexe. Este o formã cronicã, care evolueazã în pusee, uneori remite chiar prin expunere la razele UV solare. În afarã episoadelor acute, tegumentul are aspect normal. Aceastã formã de psoriazis constã în aparitia unor plãci bine delimitate, proeminente fatã de tegumentul din jur, acoperite de scuame albe-sidefii. Pielea din jurul leziunii este intens eritematoasã. Plãcile sunt localizate cu predilectie la nivelul genunchilor, umerilor, scalpului, ombilicului, presacrat, spate, regiunea pretibialã, partea dorsalã a mâinilor. În urma episodului acut, locul plãcilor este luat de pete pigmentare. Când sunt în numãr mare, acestea sunt de obicei simetrice. În cele mai multe dintre cazuri, plãcile nu sunt pruriginoase.
Psoriazisul este o boalã dermatologicã care actualmente dispune de foarte multe optiuni terapeutice. Cu toate acestea, nu se vindecã deoarece are componentã geneticã si prezintã numeroase remisiuni. Nu existã metode profilactice pentru prevenirea aparitiei bolii, ci numai pentru evitarea recidivelor si agravãrii anumitelor forme: evitarea stresului, activitãtii fizice intense, traumatismelor, infectiilor, corectarea hipocalcemiei, interzicerea fumatului si alcoolului( factori triggeri pentru aceasta afectiune).
La ora actualã, sunt disponibile atât de multiple terapii topice (keratolitice, emoliente, dermatocorticoizi, derivati topici de calcineurinã, calcitriol), fototerapie, tratament sistemic (metotrexat, acitretin, ciclosporinã, terapii sistemice) si terapii biologice .
In concluzie pacientul cu psoriazis este unul complex cu multiple comorbiditãti, astfel întotdeauna se recomandã alegerea conduitei terapeutice în functie de patologiile asociate si trebuie sa existe o colaborare stransa intre medicul dermatolog si celelate ramuri interdisciplinare.